Imi amintesc si acum drumul de la scoala spre casa. Si nu vorbesc de drumul fizic, pt ca e aproape in linie dreapta si cu un aer comunist care inca plutea deasupra. Ci imi amintesc de drumul pe care mintea mea il parcurgea cautand pana in cele mai adanci cotloane cum sa fac sa fie bine. Sa fie bine cu mama, pentru ca-i era greu singura cu 3 flacai (Oare de aceea era deseori atat de rece?). Sa fie bine cu scoala. Sa fie bine cu fratii mei, cu prietenii… Si cum sa nu fie bine cu smecherasii cartierului de la care puteai oricand primi in freza fara motiv.
Dar drumul fiind scurt, mintea mea slaba ceda repede, iar acasa gaseam altceva de facut, decat sa meditez cu nostalgie la un imposibil probabil.
Acasa aveam un tablou frumos. Doar privind la el, erai mai linistit, mai zambitor, mai primitor, mai bland…. mai plin de roada. Intr-o camera saracacioasa, cumva, tot mai gaseam lucruri care produceau aceeasi roada.
Asta a fost asa…pana cand, lumea a dus-o mai bine. Fabricile s-au inmultit, si banii veneau mai constant. Nu ca ar fi venit multi, insa suficienti incat, intr-o zi sa ne trezim cu un televizor. Problema initiala n-a fost televizorul, ci ca a fost pus in locul tabloului. Astfel ca, acesta, evident, nu la inceput, dar ulterior a fost folosit abuziv, luand locul mamei, a fratilor, ba chiar a pisicii. Toti au primit, sau mai bine zis, n-au primit si nici n-au oferit atentia, in doza ei echilibrata incat sa fie benefica. Evident, consecintele au aparaut pe parcurs, dar intr-un mod subtil. Astfel ca, treptat, la fel ca pacatul care inconjoara atat de lesne, tranformarea mintii a venit. Așa că n-am mai meditat la ceva frumos, n-am mai avut rabdare, solutii la probleme, bucurie, liniste…. roadele, mai rau ca un regim ceausist, nici macar de forma n-au fost.

Privind în urmă, cred că atunci s-a deschis ușa prin care au intrat, pe rând, dependențele și robia în familia noastră.
Astfel, ceea ce a intrat în casă ca un slujitor folositor a ajuns, în timp, un stăpân care ne-a furat atenția, relațiile și libertatea.
Știți, robia nu intră de obicei pe ușa din față; ea se strecoară încet, sub forma unor lucruri pe care le iubim prea mult.
Și, fără zgomot, fără avertisment și fără lanțuri la vedere, dependența și-a făcut loc în casa noastră.

Poate că în casele noastre nu televizorul a luat locul tabloului. Poate este telefonul, poate munca, poate distracția, poate altceva. Să ne întrebăm sincer: ce a ocupat locul care ar trebui să-I aparțină lui Dumnezeu?

„Fiți treji și vegheați!”
— 1 Petru
Acum, la incheire, îngăduiți-mi să mai amintesc un singur lucru: Concentrați-vă gândurile asupra a tot ce e a devărat, bun și drept. Gândiți-vă la acele lucruri care sunt curate și încântătoare și opriți-vă asupra părților bune și frumoase din alții. Gândiți-vă la toate lucrurile pentru care puteți să-i mulțumiți lui Dumnezeu și de care vă puteți bucura.
Dar cel mai important, gândiți-vă la El, la Cel ce merita toata atenția, la Domnul Domnilor!